MENU
N

Nunta Romarta Luxury Events | Dragoș & Iulia. Fotograf de nuntă Mureș – Vasi Pilcă – Trash the dress Castel Haller , Ogra

=

30 iunie 2018, o zi pe care Dragoș și Iulia, un ardelean și o moldoveancă, doi oameni frumoși și foarte relaxați sigur o vor ține minte mult timp de acum încolo.

La întâlnirea de dinainte de nuntă, nu am reușit să mă văd decât cu Iulia, o mămică foarte frumoasă. Mare mi-a fost mirarea să văd că, pe mirele nostru Dragoș, îl știu din perioada facultății, fiind chiar colegi de clasă. Deși amândoi am studiat inginerie informatică, amândoi ne-am ales alte drumuri.

În ziua nunții totul a iesit perfect. Mi-au transmis foarte mult calm. A fost foarte ușor să lucrez cu ei, să realizez aproape toate fotografiile pe care le-am dorit. Fericirea lor se vedea în fiecare privire, iar chipul Iuliei se lumina la fiecare apariție a fetiței lor. Maria, o minune de 2 ani, care n-a vrut deloc să-și poarte coronița creată special pentru ea.

Domnișoarele de onoare au fost o pată frumoasă de culoare, atât la pregătiri unde cu râsetele lor au reușit să o binedispună pe Iulia, cât și mai ales la restaurant. Acolo i-au ajutat pe cei doi miri, împreună cu formația de muzică și dj, să facă o atmosferă pe care orice miri si-ar dori-o.

Trupa de care ziceam, se numește Trupa Policrom . Cătălin Pop – voce, chitară acustică, Alexandra Puia – voce, Silviu Bunea – chitară, backing vocals, Cezar Cochisă – clape, Silviu nichi – bass, Marius pop – tobe/percuții, formează o formatie de nunta – cover band. Ei se axează pe o interpretare și show 100% live al unui repertoriu exclusiv de muzică ușoară – divertisment (vals, pop, rock, dance, reggae, latino, funk etc). Mie unul, îmi face plăcere, de fiecare dată, să îi ascult și să fotografiez petrecerile întreținute de ei.

Trash the dress – ședința foto după nuntă la Castel Haller

După nunta de la Romarta Luxury Events, am planificat o ședința foto la Palatul Culturii și la Castelul Haller din Ogra. Din cauza timpului scurt avut la dispoziție, am renunțat la pozele de la Palatul Culturii. Am realizat o mini ședință în spatele unei cladiri de birouri, din vecinătatea apartamentului lor. Mi-a plăcut lumina acolo de la acea oră și Iulia mai vazuse o nuntă, de la care aveam acolo cateva cadre din ziua nunții și era tare încântată de ele. Am plecat apoi spre Castel Haller, o locație foarte frumoasă pentru nunta în aer liber. Cred ca a meritat tot efortul! Am plecat acasă cu fotografii, de care cu siguranță își vor aminti cu drag peste ani!

Le mulțumesc mirilor, Iulia și Dragoș, că au avut încredere în mine! Mi-au “suportat” toate ideile și le doresc o viață plină de iubire și fericire!

=

Fotograf Nunta Mures Fotograf Romania Fotograf Romarta Luxury Vasi Pilca-001-2
Fotograf Nunta Mures Fotograf Romania Fotograf Romarta Luxury Vasi Pilca - Castel Haller

Trupa Policrom Fotograf Nunta Mures Fotograf Romania Fotograf Romarta Luxury Vasi Pilca - Castel Haller

Comments
Add Your Comment

CLOSE MENU