Cum îți alegi fotograful de nuntă?

Cum alegi un fotograf de nunta?

Nunta reprezintă un moment unic din viața de cuplu, iar a fi cineva în spatele vostru care să surprindă cele mai frumoase momente reprezintă un lucru esențial. Printr-o singură privire veți putea observa că piața fotografilor de nuntă este foarte mare și oferta este bogată însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Majoritatea oamenilor vor lucruri foarte bune la prețuri mici, ceea ce în acest domeniu este aproape imposibil. Fiecare fotograf de nuntă are în spate ore de muncă, studiu, analiză a fotografiilor, ore de prelucrare și investiții pe măsură.

 

Aveți un buget redus, atunci veți avea un fotograf cu un aparat entry-level, care să nu se ridice la înălțimea așteptărilor sau chiar și în condițiile în care deține aparatura foarte bună nu are experiența necesară să transforme momentul vostru întrunul care să fie memorabil.

Pașii cei mai importanți îi reprezintă stabilierea unui buget, analizarea ofertelor și stabilirea preferaților. Contactarea fotografului de nuntă este recomandat să se facă cu un an înainte, pentru că cu cât amânați acest pas, șansele ca fotograful să fie deja rezervat pentru data respectivă cresc considerabil. Cu cât fotograful este mai renumit cu atât șansele să fie liber scad. Așadar dacă știți data nunții și aveți un buget estimativ pentru acest serviciu dați startul căutărilor.

Ce stil de fotografie vă place?

In momentul în care luați o astfel de decizie gândiți-vă ce stil v-ar plăcea.

Vă plac fotografiile clasice, tradiționale în care toți invitații sunt asezați frumos în poze sau cele de tip fotojurnalism, originale, cu multe instantanee care să surprindă atmosfera evenimentului? Sunt atât de multe stiluri de care trebuie să țineți cont. În același timp vă puteți gândi și la nunțile cunoscuților, la lucrurile care v-au plăcut la ele și vreți să le surprindeți și în fotografiile de la nunta dumneavoastră.

Următorul pas este analiza portofoliilor fotografilor, acesta fiind primul lucru care vă v-a ajuta să vă creați o idee despre calitatea fotografului respectiv. Trebuie să știți că un fotograf de calitate are alte prețuri față de un fotograf obișnuit. Creați o listă cu fotografii favoriți, vizitați-le site-ul și luați-vă câteva zile pentru a vă gândi și a lua o decizie cât mai bună ținând cont de stilul pe care doriți fotografiile dumneavoastră să îl aibă, stilul fotografului, calitatea acestuia și de ce nu și de prețul serviciilor.

Când sunteți siguri că ați găsit fotograful potrivit stabiliți o întâlnire pentru a discuta despre ofertă și a negocia anumite aspecte. Asigurați-vă că este într-adevar disponibil pe acea dată și încercați să observați cât de bine puteți comunica cu el pentru că doar așa veți putea crea împreună fotografiile pe care vi le doriți.

Trebuie să știți de asemenea că munca unui fotograf nu se termină o dată cu petrecerea de la nuntă și că pentru el urmează ore de prelucrare a imaginilor.

Discutați aspectele financiare în detaliu și solicitați un contract pentru serviciile oferite și asigurați-vă că sunt menționate clauzele colaborării și sunt acoperite cazurile excepționale.

În concluzie trebuie să fiți foarte atenți în momentul în care luați decizia de a avea un anumit fotograf la nuntă. Încercați ca fotograful să fie pe placul dumneavoastra pentru că doar așa evenimentul va fi unul memorabil.

sursa text: agerpress